Slujire arhiereasca in orasul Sölvesborg, Suedia

0
2601

Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a slujit în duminica a IV-a după Paști, 26 mai 2013, în biserica parohiei ortodoxe române din orașul Sölvesborg, Suedia.

Cu acest prilej, ierarhul românilor din Europa de Nord a săvârșit Taina Sfintei Liturghii și a botezat primul copil al preotului paroh Ioan-Alin Popa, pruncul Filip-Gabriel. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre minunea vindecării slăbănogului, săvârșită de Mântuitorul la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim, îndemnându-i pe cei prezenți la o viață duhovnicească în slujirea lui Hristos și a semenilor.

La finalul Liturghiei, Preasfințitul Macarie a oferit copiilor din comunitate mai multe cărți în limba română, cu profil educativ, iar credincioșilor le-a dăruit cărți de folos duhovnicesc.

Imagini de la acest eveniment puteţi găsi aici.

Slujire arhierească în orașul Sölvesborg, Suedia

Lasă un răspuns