COMUNICAT DE PRESĂ ICR Stockholm aniversează 80 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu

0
3032


Marți, 2 aprilie, ICR Stockholm aniversează 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu printr-o discuție despre opera și personalitatea poetului român între traducătoarea Inger Johanssonși editorul Jonas Ellerström. Implicați în publicarea celui mai recent volum de Nichita Stănescu apărut în traducere suedeză (Ljusets böjning, 2008. trad. Inger Johanssonși Gabriela Melinescu), Jonas Ellerströmși Inger Johansson cunosc îndeaproape opera poetului român și au promovat-o activ în Suedia.
În deschiderea programului, la ora 18.00, va fi proiectat filmul documentar Nichita Stănescu, în regia lui Marian Baciu, și va fi vernisată o expoziție. Expoziția va fi deschisă în perioada 2-19 aprilie și va prezenta publicului panouri cu poeme semnate de Nichita Stănescu traduse în limba suedeză. Proiectul este dezvoltat de ICR Stockholm alături de întreaga rețea a Institutelor Culturale Românești din Străinătate și face parte din seria Aniversări și comemorări ale unor personalități ale culturii române în 2013, unul dintre programele cadru ale Institutului Cultural Român pentru promovarea creaţiei româneşti. Încă de la deschiderea sa în 2006, ICR Stockholm a organizat evenimente dedicate operei lui Nichita Stănescu, poemele acestuia fiind accesibile publicului suedez prin traducerile efectuate de Inger Johansson, Gabriela Melinescu, Dan Shafran, Pierre Zekeli și publicate de editurile Ellerströms și Coeckelberghs

Persoană de contact: Simona Buzatu, Coordonator de proiecte la ICR Stockholm– simona.buzatu@rkis.se / 0046 (0)8 20 76 06.

Lasă un răspuns