Polonia şi Suedia cer relansarea Parteneriatului Estic, pentru a îşi păstra relevanţa în viitor

0
1982

Parteneriatul Estic trebuie reinventat într-o formă care îi va permite să se concentreze mai mult pe nevoile cetăţenilor, în special ale tinerilor, şi obţinerea unor rezultate relevante în sfera cooperării, declară miniştrii de Externe ai Poloniei şi Suediei, relatează EUObserver.
Parteneriatul Estic a fost lansat în urmă cu opt ani, fiind o iniţiativă comună a Poloniei şi Suediei, pentru a apropia Uniunea Europeană de şase state fără statut de membru: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
Uniunea Europeană a oferit 1,5 miliarde de euro, încă din 2009, pentru dezvoltarea companiilor de pe teritoriile celor şase ţări. Cu 4.000 de studenţi din regiune care au primit burse pentru a studia în statele membre UE şi 10.000 de tineri care au participat în programe de schimb, doar anul trecut, parteneriatul s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes iniţiative de politică externă pentru Europa de Est.
Aproximativ 70% dintre oamenii care locuiesc în cele şase state consideră că Uniunea Europeană este un reprezentant foarte bun al valorilor precum drepturile omului, democraţia, justiţia, libertăţile cetăţeneşti, securitatea şi prosperitatea economică. Cu toate acestea, Parteneriatul are nevoie să fie reinventat pentru a-şi păstra relevanţa în viitor.


http://www.mediafax.ro/externe/polonia-si-suedia-cer-relansarea-parteneriatului-estic-pentru-a-isi-pastra-relevanta-in-viitor-16819586

Lasă un răspuns