Breaking news. Gregorian Bivolaru rupe tăcerea pentru prima dată în 7 ani: Nu am dispărut în Suedia. Nu m-a contactat nimeni de la poliţie

0
23

Gregorian Bivolaru nu a fugit din Suedia. Chiar liderul MISA a vrut să facă această precizare, în exclusivitate pentru Observator. Este pentru prima dată în ultimii şapte ani când guru Bivolaru face o declaraţie publică. 

Acesta a decis să rupă tăcerea după ce vineri, Poliţia Română a anunţat că el nu s-ar mai afla în Suedia. Bivolaru este dat în urmărire de peste şapte ani, fiind acuzat şi judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori.

Deşi pe numele liderului MISA exista o interdicţie de a părăsi ţara, Bivolaru a ieşit din România, fiind reţinut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obţinut statut de azilant.

„Am aflat de la nişte persoane care m-au sunat că s-au facut nişte afirmaţii tendenţioase şi cât se poate de false, cum că aş fi plecat din Suedia. Ori acest lucru nu este adevărat. Pe mine nu m-a căutat nici o autoritate. Nici Poliţia Română, nici poliţia suedeză, aici unde locuiesc. Este o minciună flagrantă. […[ Nu m-a contactat nimeni din poliţia română. Şi nici poliţia suedeză. Nu m-a căutat nimeni din poliţia română să mă întrebe ceva. Cu atât mai mult m-a surprins această afirmaţie tendenţioasă cum că aş fi dispărut din Suedia“, a declarat Gregorian Bivolaru, pentru Observator.

http://www.antena3.ro/romania/gregorian-bivolaru-rupe-tacerea-pentru-prima-data-in-7-ani-nu-am-disparut-in-suedia-nu-m-a-contactat-nimeni-de-la-politie-168802.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here