„Numele meu este Beatrice Anne-Mary. Sunt din 🇸🇪 Suedia, însă locuiesc în 🇷🇴 Cluj de când am început facultatea de medicină aici. Așa că într-un fel pot spune că am devenit adult în România.
În timpul petrecut aici am întâmpinat o problemă despre care îmi pasă foarte mult – abuzul sexual – și am descoperit că spre deosebire de Suedia, în România nu există încă un centru pentru supraviețuitoare, iar sistemul de educație sexuală e nonexistent.
Așa că în 2017 am decis să înființez COMMA, o organizație nonguvernamentală menită să lucreze în domeniul drepturilor sexuale și reproductive în România și care să acționeze drept primul centru de sprijin pentru supraviețuitoare, precum și să promoveze introducerea educației sexuale în școli.
Prin intermediul acestei munci, am avut oportunitatea să cunosc oameni fantastici care îmbunătățesc și vor continua să îmbunătățească România, atât prin munca în alte ONG-uri, precum și din rândul voluntarilor care s-au alăturat organizației COMMA.
Sunt bucuroasă să vă pot împărtăși că centrul de sprijin COMMA își va deschide porțile în luna octombrie a acestui an – un loc unde supraviețuitoarele abuzului sexual se pot adresa, indiferent dacă au fost agresate recent sau dacă au trecut deja mulți ani de atunci. Suntem aici pentru toată lumea.
De asemenea, în 2018 am început un proiect denumit Saniziene, unde eu și un voluntar reciclăm oale vechi pentru a le transforma în obiecte de artă unice. Banii obținuți din vânzarea acestor obiecte merg direct către susținerea centrului de sprijin.
Am ales să studiez în afara Suediei întrucât mi-am dorit să vizitez și să trăiesc într-o cultură diferită, iar prin cercetările mele am găsit oportunitatea de a studia în România și aia a fost. Am vizitat Clujul pentru prima dată pentru admiterea la facultate, iar a doua oară deja mă mutam aici cu două valize mari. Și a fost cu adevărat o experiență, explorând și crescând în această țară care m-a adoptat.
E dificil să descrii România pentru că, deși am fost incredibil de norocoasă să cunosc unii dintre cei mai pasionați oameni, motivați să schimbe țara lor, în același timp m-am confruntat direct cu greutățile datorate sistemului.
Îmi place să spun că cel mai bun lucru în România sunt oamenii săi. Călătorind prin țară, am descoperit nu doar frumusețea locurilor, ci și frumusețea oamenilor și căldura pe care o oferă străinilor ca mine”.
Ambasada Suediei din Bucureşti / Sveriges ambassad i Bukarest